citeşti deţ putrezeşte mintea..

Deci, dacă tocmai mi-am ratat şansa să vorbesc pă post la “Asta la revista mesei, nene!” din cauză că am sunat prea târziu, m-am decis că ar fi un topic mişto de o leapsă. Deci, după cum spune şi titlul, hai să povestim fiecare dintre cele mai mari cretinităţi pe care le-am făcut.
Şi ca să nu fie nicicare prea ruşinos, am să încept eu cu imbecilitatea mea:

Deocamdată am 24 de ani, dar prin clasa a doo (2)-a pe când alocaţia şcolară era 10.000 lei, eu am încasat o amendă de 10 ori scorul respectiv, anume 100.000 lei. Cum? Ete aşa ..

Într-o zi frumoasă de primăvară, plictisit de temele pe care trebuia să le conpun pentru şcoală, mi-am luat frăţiorul (cu doi ani mai mare) şi neavând mama prin preajmă (era la servici, evident), ne-am decis că ar fi distractiv să aruncăm cu pungi de un kil pline cu apă în plin centru (pe vremea ceea locuiam fix deasupra de cinema Timiş).

Deci să subliniez, doo puţe blegi de abia ajungeau cu capul peste balustrada balconului s-au decis să umple vreo 15 pungi de un kil (găsite în bucătărie) cu apă de la robinet şi să arunce în oamenii inocenţi ce se plimbau prin centru în acea dimineaţă mirifică şi însorită de primăvară pentru a se distra.

Aveam o vecină umpic mai învârstă (vreo 28-30 de ani la vremea aceea) cu care împărţeam balconul dinspre catedrală, care totuşi a încercat să ne oprească că “nu e bine ce faceţi voi!“. Noi? Evident că am ignorat-o complet şi, abia sprijinindu-ne de balustrada balconului ocheam viitoare victime.

După vreo 20-30 de minute, se formase deja un semicerc în jurul intrării de la cinema ce urlau la noi să ne oprim, dar noi evident că nu. Aruncam şi ne “ascundeam”, juma de minut mai târziu scoteam din nou capetele şi alte “grenăzi” încercând să mai găsim “fraieri”.

Pe când se terminau deja bombele noastre, fratele meu (dragul de el) a fost cel responsabil şi a spus “gata bă că e de ajuns!“, dar eu evident că nu şi nu. Şi 3 bombe mai târziu zăresc doo (2) cipilici de miliţian prin mulţimea adunată să privească show-ul.

Moment în care l-am strigat pe frăţiorul meu, i-am arătat băştile şi l-am întrebat inocent “Ce facem acum?“.

Evident, fiind un frate conştient şi dibac, a conceput el un plan de acţiune în caz că vine poliţia păste noi. Anume, m-a luat frumos de mânuţă, mi-a spus că “nu noi am aruncat! Nu ştim cine!” şi m-a îndrumat către baie, unde m-a udat pe păr cu apa de la robinet şi pe el la fel. După care a ascuns dovezile de pe balcon.

În maxim 5 minute din acel moment sună cineva la uşă. Cine-o fi? “Poliţia!” Nu ştiu care doi plutonieri de la nuş ce drac de secţie (că oricum niciodată nu reţin numele sau secţia, pentru că atât de mult mă interesează!) împreună cu o vecină de scară, pentru că au observat că suntem minori şi evident nu puteau să intre fără martori în casă.

A răspuns frăţiorul, i-a poftit înăuntru şi i-a ascultat, după care a spus cuminte că “Domnule poliţist, nu noi am aruncat! Cineva de mai sus de noi, cred, pentru că uitaţi: (arătând spre capetele noastre ude) Şi pe noi ne-a udat pe cap! Deci cineva de mai sus de noi cred că face prostii!”

Evident, nu l-a crezut, ne-au rugat să îi urmăm pe balconul dinspre catedrală unde, ajunşi acolo, au observat ditamai balta de apă pe jos (pe care am uitat să o ascundem), au scos capetele şi au privit şi în jos şi în sus.

În jos au observat oamenii nervoşi ce se bucurau acum că au sosit autorităţiile şi ne pun ei capăt distracţiei. Iar în sus, să vadă câte etaje mai sunt deasupra noastră. După o mică lecţie de matematică au dedus că sunt la locul potrivit. Au pus mâna pe telefon şi au sunat-o pe mami.

Când a ajuns şi mami acasă, i-au explicat ce făceau odraslele ei pe post de distracţie, în loc să-şi facă temele, şi ce baliverne încercau să le vândă domniilor lor.

Ajunge şi mami acasă şi după aproximativ 20 de minute de lacrimi, certuri, explicaţii şi scuze am fost servit cu o amendă de 100.000 lei.

După ce au plecat domnii ofiţeri, bănuiesc că nu mai trebuie să explic câtă bătaie ne-am luat frăţiorul meu şi cu mine. Iar la bătaia respectivă s-a mai adăugat o tură zdravănă când a trebuit să îi spunem noi tăticului de distracţie.

Abia câţiva ani buni mai târziu am fost informat de către mami că şi-a asumat ea responsabilitatea pentru acea amendă, pentru a nu primi eu cadou un cazier cu “infracţiune juvenilă”.

Evident că eu, zece luni nu am mai primit alocaţia şcolară, dar atâta bai să fie!

Iar acum că am dat startul, haideţi să mai vedem ce năzbâtii au făcut şi alţii! Predau leapsa ‘ceasta domniţei Sângerie, domnilor Raka, Richie şi proaspăt venitului în rangul bloggerilor, anume tăticului Sîrb!